SLSRR: Precizări despre buget, drepturi colective și reprezentativitate

Propunerea de alocare bugetară pentru Societatea Română de Radiodifuziune este, pentru anul 2019, cu 5% mai mare decât în anul precedent. Sindicatul Liber din SRR solicită Consiliului de Administraţie al SRR să susţină adoptarea unui buget echilibrat, care să garanteze siguranţa tuturor locurilor de muncă, funcţionarea optimă a radioului public şi respectarea tuturor obligaţiilor financiare derivate din Contractul Colectiv de Muncă negociat cu sindicatul reprezentativ,  inclusiv acordarea voucherelor de vacanţă şi a tichetelor culturale.

SLSRR vă aduce la cunoştinţă că a fost declanşată procedura de reorganizare transparentă a grupelor sindicale, pentru a putea fi asigurată reprezentarea tuturor membrilor de sindicat la adoptarea deciziilor.

Sindicatul Liber din SRR vă informează că, în conformitatea cu o sentinţă judecătorească pronunţată la începutul acestei luni, a fost constatat faptul că nu mai sunt îndeplite condiţiile reprezentativităţii la nivel de SRR. Precizăm că această decizie nu este definitivă, iar SLSRR este, în prezent, organizaţia reprezentativă şi  cel mai mare sindicat din Societatea Română de Radiodifuziune.

Vă informăm că, în situaţia în care în Societatea Română de Radiodifuziune nu va mai exista o organizaţie sindicală reprezentativă, sunt puse în pericol toate drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*