Radioul public trebuie să rămână în slujba publicului!

radio romania
Sindicatul Liber din Societatea Română de Radiodifuziune se opune proiectului de lege care stipulează suprimarea taxei radio-tv, considerând că această măsură reprezintă o încercare a politicienilor de a dobândi controlul editorial asupra radioului și televiziunii publice. Potrivit Constituției României, art.31, alin.5,  “serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. “ Prin desființarea taxei radio-tv și finanțarea celor doua servicii publice de la bugetul statului aflat la îndemâna factorilor politici, independența jurnaliștilor și dreptul cetățenilor la corectă informare pot fi grav viciate, prin transformarea Radioului si Televiziunii Publice în instituții guvernamentale.
Sindicatul Liber solicită aleșilor țării să respingă  adoptarea unei legi care nu doar contravine Constituției, dar poate situa România în afara normelor democratice si a civilizației europene. Sindicatul liber din SRR va face toate demersurile legale, în plan intern și international, pentru contracararea acestui proiect de lege care siluiește libertatea de exprimare. Atragem atenția că jocurile politice ale momentului pot afecta ireversibil independența și credibilitatea postului public de radio, care nu este nici al salariaților, nici al politicienilor, ci al publicului.
                                                                                                              BIROUL EXECUTIV AL SLSRR

 

1 Comment

  1. Astia nu se lasa pana cand nu pun mana pe Radio Romania. Dupa disparitia taxei, al doilea pas va fi alocarea bugetului in functie de interes. Daca RRA joaca bine cu puterea, atunci se aproba bugetul solicitat. Altfel nu vor fi fonduri suficiente nici pentru functionarea emitatorilor.

2 Trackbacks / Pingbacks

  1. Sindicatul Liber din SRR: Radioul public trebuie să rămână în slujba publicului! | Radio Romania Resita
  2. SLSRR denunţă propunerea legislativă de eliminare a taxei Radio-Tv | Radio Romania Cluj

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*