Sindicatul Liber din Societatea Romana de Radiodifuziune, afiliat Cartel Alfa, sindicat reprezentativ și negociator al Contractului Colectiv de Muncă denunță abuzul si hărțuirea asupra unor sindicaliști incomozi pe care le face un membru al conducerii, validat de Parlament. Deși jurământul depus și calitatea de membru al Consiliului de Administrație ca reprezentant al angajaților îl obligă pe Adrian Valentin Moise să aibă o activitate în beneficiul oamenilor, el înțelege să își respecte mandatul prin intimidare, amenințări, hărțuiri și acțiuni șicanatorii în instanță și la Poliție împotriva sindicatelor și sindicaliștilor incomozi. Încălcând cu bună știință legea 62, Codul Muncii și alte prevederi legale, din poziția de membru al conducerii SRR, Adrian Valentin Moise desfășoară o activitate de mobbing asupra unor angajați ai instituției, jurnaliști sau având alte profesii, provocându-le suferință psihică, probleme de sănătate și stări de teamă ori de panică.
Codul muncii prevede că relaţiile de muncă se bazează pe principiul bunei credinţe, ceea ce înseamnă că toate acţiunile angajatorului trebuie să urmărească buna funcţionare a unităţii. În niciun caz, acţiunile conducerii nu trebuie să vizeze persoana ori integritatea morală şi profesională a unui salariat.
De asemenea, tot Codul muncii prevede că salariatul are dreptul la securitate şi sănătate în muncă. În temeiul acestui text de lege, angajatorul este obligat să ia toate măsurile pentru ca prin acţiunile sale salariaţii să nu fie afectaţi psihic de mediul în care lucrează.
Într-o instituție la care dreptul la exprimare și libertatea cuvântului sunt repere ale funcționării acesteia, Sindicatul Liber face apel la Președintele Director General, Georgică Severin, dar și la toată conducerea Radio România să ia toate măsurile pentru respectarea demnităţii în muncă şi încetarea hărţuirii morale a unor angajați ai instituției din partea unui membru al Consiliului de Administrație.
Începând de astăzi, Sindicatul Liber se va adresa tuturor instituțiilor abilitate pentru a opri încălcarea legii si presiunea la care sunt supuși jurnaliști, lideri sau oricare membru al sindicatului reprezentativ. Aceste situații vor fi făcute cunoscute și la nivel internațional, prin forurile la care Sindicatul Liber este afiliat.
Totodată, îi invităm pe toți colegii, membri sau nemembri de sindicat, care se consideră intimidați/amenințați/hărțuiți de acest reprezentant sau de alte persoane din conducerea radioului public, să se adreseze la contact@slsrr.ro sau la unul dintre liderii de grupă.
Impreună suntem mai puternici!
Biroul Executiv al SLSRR
Leave a Reply