Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind şi organizaţia reprezentativă din Societatea Română de Radiodifuziune – Sindicatul Liber din SRR (SLSRR) au semnat astăzi, 13 noiembrie 2019, Protocolul de unificare dintre aceste organizaţii! Acest document pune bazele unui proces de unificare a organizaţiilor sindicale din SRR într-o organizaţie puternică, reprezentativă care să apere drepturile tuturor angajaţilor prin negocierea unui contract colectiv de muncă la standarde europene.
Evenimentul este unul fără precedent în întreaga istorie a relaţiilor de muncă din S.R.R. şi demonstrează, fără echivoc, faptul că unirea forţelor constructive este posibilă dacă există bunăvoinţa şi buna credinţă necesare unui astfel de demers. Deşi unii resping ideea de unire a forţelor sindicale, şi îi împiedică pe salariaţii din Radio să urmeze această cale, noi am demonstrat că ea este perfect realizabilă.
Protocolul de unificare cuprinde şi etapele de finalizare a acestui important demers, primul pas fiind afilierea Sindicatului Liber din SRR (SLSRR) la Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, organizaţia reprezentativă la nivel de sector, urmând ca până la data de 1 noiembrie 2020, de Ziua Radioului Public, să fie finalizate toate procedurile de fuziune cu Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind. Totodată, începând cu data semnării Protocolului, Filiala MediaSind Radio România din SRR îşi va schimba denumirea în Sindicatul Liber MediaSind SRR.
SRJ MediaSind a preluat modelul internațional privind organizarea în sindicat național deoarece a înțeles că o organizație puternică, cu foarte mulți oameni în spate (peste 5 000 de membri în acest moment) are mai multe șanse de succes pentru a-și apăra membrii, decât un sindicat cu doar câteva sute de salariati. Fără sprijin internațional, MediaSind nu ar fi reușit niciodată să respingă desele presiuni şi atacuri venite din partea unor politicieni sau a unor manageri cu apucături dictatoriale care au nesocotit drepturile și libertățile salariaților din media, fiind și potrivnici exercitării libertății de exprimare.
Considerăm că numai un sindicat puternic va reuși în Radioul Public să facă față diverselor presiuni patronale și ingerințelor politice, precum și să negocieze un CCM la standarde europene. Din acest motiv facem un apel tuturor angajaţilor şi organizaţiilor sindicale să se alăture demersului nostru şi să facă parte din marea familie care a început să prindă contur în cea mai mare instituţie de radio din România – SRR.
Împreună suntem mai puternici!
Departament Comunicare Sindicatul Liber MediaSind SRR
Bucureşti, 13 noiembrie 2019
Leave a Reply