Sindicatul Liber din Societatea Română de Radiodifuziune aduce în atenția decidenților necesitatea creșterii nivelului de finanțare în raport cu nevoile de dezvoltare ale radioului public, ceea ce ar permite acestei instituții desfășurarea activității fără perturbarea independenței editoriale, în conformitatea cu prevederile legii de funcționare:
ART. 8
(1) Autonomia si independenta editoriala a serviciilor publice de radiodifuziune si de televiziune sunt garantate prin lege, iar programele acestora sunt ocrotite de orice ingerinte ale autoritatilor publice, precum si de influentele oricaror partide, formatiuni social-politice, sindicale, organisme comerciale si economice sau grupuri de presiune.
SLSRR a adresat o solicitare către domnul Georgică Serverin, Director General Interimar din care cităm:
„Sindicatul Liber din SRR, organizație reprezentativă în Societatea Română de Radiodifuziune salută discuțiile referitoare la identificarea de soluții privind creșterea salariilor în Societatea Română de Radiodifuziune. Totodată, suntem preocupați de susținerea drepturilor tuturor categoriilor profesionale din radioul public, iar din această perspectivă, creșterea salariilor doar pentru unele categorii din această instituție ar conduce la apariția unor discrepanțe salariale majore în SRR, mai ales în raport cu personalul de specialitate definit de legea 41/1994:
ART. 11
- In sensul prezentei legi, face parte din personalul de specialitate orice persoana care realizeaza, produce, redacteaza, elaboreaza sau coordoneaza emisiuni ori programe sau care are o participare directa si cu continut creator la realizarea acestora. Prin statutele proprii, cele doua societati vor nominaliza functiile care se incadreaza in prevederile prezentului alineat.
- Pe durata angajarii personalul prevazut la alin. (1) nu poate ocupa sau exercita alte functii, cu exceptia celor didactice, decat cu acordul comitetului director al serviciului public in care lucreaza.
Prin urmare, domnule Director General Interimar, având în vedere importanța activității serviciului public de radio și necesitatea remunerării tuturor salariaților SRR în raport cu complexitatea și importanța activității depuse, vă solicităm să ne susțineți în acest demers și să solicitați Guvernului României alocarea unei sume suplimentare, cu ocazia rectificării bugetare, care să permită majorarea semnificativă a salariilor pentru tot personalul SRR.
Domnule Director General Interimar, Sindicatul Liber din Societatea Română de Radiodifuziune dorește să se manifeste ca partener de dialog social onest, într-o instituție cu salariați motivați, foarte bine remunerați în raport cu responsabilitățile profesionale și cu îngrădirile personale definite de lege.”
Pentru susţinerea iniţiativelor Sindicatului Liber din SRR, Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” a transmis către Guvernul României a adresă prin care solicită identificare celor mai bune soluţii pentru finanţarea optimă a serviciul public de radio.
Leave a Reply